Tratamentele stomatologice şi administrarea de bifosfonaţi


Tratamentele stomatologice şi administrarea de bifosfonaţi

Intotdeauna când pacienţii se prezintă pentru prima data la medicul stomatolog, trebuie să completeze formularul în care să specifice toate afecţiunile de care suferă dar şi tratamentele administrate.

Acest lucru este foarte important întrucât multe patologii şi tratamentele aferente administrate interacţionează cu actul stomatologic, în special în cazul în care intervenţiile sunt majore, de tipul celor chirurgicale.

Bifosfonaţii sunt medicamente ce se administrează în caz de osteoporoză sau la pacienţii care suferă de forme de cancer.

Aceste medicamente modifică conformaţia osului, astfel că în caz de administrare de bifosfonaţi şi intervenţii chirurgicale la nivelul cavităţii orale, osul va prezenta risc de necroză.

Bifosfonaţii sunt medicamente care au rolul de a bloca resorbţia normală osoasă şi se pot administra oral sau intravenos.

Când se administrează intraoral cantitatea de substanţă activă ce pătrunde pe calea sanguină este semnificativ redusă faţă de cazul în care bifosfonaţii se administrează intravenos. Studiile idică faptul că, în caz de administrare intravenoasă, jumătate din cantitatea de substanţă activă se cantonează la nivel osos.

Bifosfonaţii se administrează intravenos în cazul patologiilor care se extind repede la os şi produc modificări importante, cum este în cazul cancerelor. Aceştia inhibă osteoclastele care sunt celule cu rol în resorbţia osoasă iar efectul cumulat al bifosfonaţilor este a inhiba capacitatea de reparare osoasă.

De aceea, în urma extracţiilor dentare, pacienţii pot să sufere de osteonecroză.

Osteonecroza este o patologie severă care afectează oasele maxilare care apare datprită unei slabe vascularizaţii locale.

Distrugerea osoasă se produce prin scăderea aportului de sânge în zone ale maxilarului şi a mandibulei.

Semne și simptome

Dintre semnele şi simptomele instalării osteonecrozei, întâlnim :

  • La nivelul cavităţii bucale există zone de os expus care nu prezintă semne de vindecare, la cel puţin două luni după încheierea tratamentului.
  • Regiunea la nivelul căreia s-a intervenit prezintă durere
  • Există zone de infecţie la nivelul ţesuturilor moi

Osteonecroza se poate clasifica în funcţie de severitate, de aspectul şi numărul leziunilor, astfel:

  • Stadiul I – boala este asimptomatică însă prezentă. Cu toate că există zone de os expus, pacientul nu relatează prezenţa durerii iar la examenul local nu se pot identifica zone de infecţie.
  • Stadiul II – există zone de os expus, pe alocuri necrozat iar pacientul relatează prezenţa durerii. De asemenea, infecţia este prezentă.
  • Stadiul III – osul este expus pe aproape toată întinderea sa iar fenomenele dureroase se intensifică
  • Stadiul IV – simptomatologia prezentă în stadiul III se intensifică şi poate să apară şi fractura patologică a osului.

Diagnosticul osteonecrozei se pune pe baza examenlui radiologic, unde se pot depista zone de scleroză şi de distrucţie sau, în stadii avansate, chiar şi fractura osului.

Pe lânga examenul radiologic, ne ajută şi cel local, clinic. Relatările pacientului în ceea ce priveşte durerea dar şi inspectarea osului necrozat şi a ţesuturilor moi afectate întăresc diagnosticul de osteonecroză.

Datorită complicaţiilor ce pot să apară în urma tratamentului cu bifosfonaţi, pacientul are datoria de a informa medicul asupra tipului de medicamente administrate, durata tratamentului şi calea de administrare, orală sau intravenoasă.

 

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Aug 13, 2018 | Posted by in Articles | 0 comments
Premium Wordpress Themes by UFO Themes