Periajul dentar şi calităţile pastei de dinţi ideale


Periajul dentar şi calităţile pastei de dinţi ideale

Pastele de dinţi se regăsesc într-o multitudine de forme, culori, game şi sunt indicate în cazul diferitelor afecţiuni.

După compoziţie, pastele de dinţi pot să amelioreze unele simptome sau pot să ajute în vindecarea unor patologii.

Este important ca pacienţii să folosească o pastă de dinţi indicată afecţiunilor de care suferă dar şi tehnica periajului este cu atât mai importantă, scopul final fiind menţinerea unei igiene orale riguroase.

Tehnica de periaj

Tehica unanim acceptată de către medicii stomatologi ca fiind cea mai bună în vederea asigurării unei igiene optime are următoarele particularităţi :

  • Periuţa se introduce în vestibulul oral, paralel cu axul dinţilor şi apoi se roteşte la 45 de grade. Prin această mişcare, se asigură curăţarea atât a gingiei din proximitatea dinţilor dar şi a coroanelor dentare.
  • Periajul prin această tehnică se realizează şi pentru feţelele vestibulare, cele vizibile direct cât şi pentru cele orale, dinspre interiorul cavităţii bucale.
  • Se periază concomitent câte 2-3 dinţi iar mişcările trebuie să fie de uşoară rotaţie şi verticale, dinspre colet spre marginile incizale şi vârful cuspizilor dinţilor.

Există şi alte tehnici de periaj, adaptate situaţiilor clinice, însă cea mai utilizată este cea menţionată mai sus.

Tehnica este destul de uşor de însuşit de către pacienţi iar dintre greşelile ce se pot produce enumerăm :

  • Periaj cu forţă excesivă – pacienţii asimilează uneori eronat ideea de periaj eficient ca fiind cel în care se aplică forţa.
    Această idee este total greşită deoarece un periaj unde se aplică prea multă forţă poate să ducă la distrugerea prismelor de smalţ.
    Astfel, în timp, există riscul de a se produce uzura dentară exagerată, urmată de apariţia sensibilităţii dentinare.
  • Periaj orizontal – după cum am menţionat anterior, periajul dentar corect este cel efectuat vertical, cu mişcări ample ce se întind de la gingie până la marginea coroanelor dentare.
    De multe ori, datorită grabei, pacienţii tind să efectueze mişcări orizontale pentru a scurta timpul de periaj şi pentru a cuprinde cât mai multe unităţi dentare simultan.
    Insă această modalitate greşită de periaj duce la îndepărtarea gingiei de pe dinte dar şi la distrugerea prismelor de smalţ, în ambele situaţii rezultatul fiind apariţia sensibilităţii dentinare.
Ce calități trebuie sa aibă o pastă de dinți ?

Fiindcă poate să fie destul de greu să alegem pasta de dinţi potrivită, având în vedere multitudinea de opţiuni disponibile pe piaţă, vom prezenta calităţile pe care trebuie să le posede pastele de dinţi :

  • Nu trebuie să fie nocivă – pastele de dinţi nu trebuie să conţină agenţi care irită ţesuturile din jur. De asemenea, trebuie să fie bine tolerate de toate structurile cu care intră în contact.
  • Să nu afecteze smalţul – în funcţie de granulaţia lor, pastele de dinţi pot să fie mai fine sau mai abrazive. Pastele de dinţi folosite în special pentru albire pot să conţină granule de dimensiuni mari, ce abrazează structura dentară. De aceea, consultarea cu medicul stomatolog este indicată atunci înainte de a folosi un produc de acest gen.
  • Să conţină fluor – fluorul ajută la remineralizarea suprafeţelor dentare, expuse constant agenţilor dăunători din jur.

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Aug 21, 2018 | Posted by in Articles | 0 comments
Premium Wordpress Themes by UFO Themes