Ablaţia unei lucrări protetice


Ablaţia unei lucrări protetice

Lucrările protetice sunt piese menite să refacă morfologia şi funcţionalitatea aradelor dentare care se degradează odată cu pierderea dinţilor.
Acestea se realizează prin strânsa colaborare între medicul stomatolog şi tehnicianul dentar, rezultatul fiind proteze care să satisfacă cerinţele pacientului.
Lucrările protetice pot să fie de mai multe tipuri iar în funcţie de numărul de dinţi prezenţi, la nivelul cărora se agregă, avem, cel mai frecvent, următoarele tipuri de proteze:

  • Proteze unidentare – rolul lor este de a se agrega la nivelul unui dinte care a suferit modificări.
    Aceste modificări pot să fie defecte congenitale (nanism, rotaţii), discromii (în urma tratamentelor endodontice, în urma consumului de alimente cromogene) sau distrucţii (prin carii sau fracturi).
    Condiţia pentru care o proteză unidentară să poată să fie aplicată este ca dintele să prezinte o structură care să permită inserţia şi menţinerea piesei protetice.
    Dintele trebuie să aibă o rezistenţă suficientă, astfel încât lucrarea protetică să nu îl deterioreze mai tare.
    Protezele unidentare odată aplicate imită cu fidelitate dintele natural, conferindu-i pacientului o stare de bine, de comfort.
  • Punţile dentare – acest tip de lucrări protetice se aplică în momentul în care la nivelul arcadelor dentare există o breşă edentată, mărginită însă de dinţi sănătoşi, capabili să susţină puntea dentară.
    Dinţii ce mărginesc spaţiul edentat poartă numele de dinţi stâlpi şi vor fi înveliţi cu coroane dentare iar dinţii ce îi vor înlocui pe cei pierduţi se numesc corpuri de punte.
    Corpurile de punte vor avea un raport tangenţial cu gingia, pentru a crea aspectul de natural.
  • Protezele totale – se aplică în momentul în care la nivelul cavităţii orale s-au pierdut toţi dinţii, pe o arcadă sau pe ambele.
    In acest caz, ca prim pas se verifică dacă suportul osos şi mucozal sunt bine conformate astfel încât să permită aplicarea unei proteze totale. In cazul în care la nivelul cavităţii orale avem denivelări osoase care pot să producă ulterior bascularea protezei, se practică regularizarea osoasă şi apoi continuarea etapelor de efectuare a protezei.

Lucrările protetice au un prognostic de durabilitate variat, care depinde mult de anumiţi factori precum igiena pacientului, starea dinţilor restanţi, numărul de dinţi rămaşi la nivelul arcadelor şi materialul şi tehnica de realizare.

După un anumit timp, din motive personale ce ţin de aspect (lucrări metalice, lucrări acrilice ce s-au deteriorat, ceramică sărită de la nivelul coroanelor) sau funcţionale (imposiblitatea utilizării, dinţi cariaţi sub lucrări, probleme parodontale), pacienţii decid înlocuirea lucrărilor protetice.
In acest caz se practică ablaţia protezelor.

Ablaţia unei lucrări protetice reprezintă îndepărtarea acesteia prin secţionare cu freze speciale, numite freze de ablaţie. Aceasta presupune tăierea longitudinală a coroanelor protetice si apoi îndepărtarea de la nivelul dinţilor stâlpi.

Prin ablaţie medicul stomatolog va crea şanţuri longitudinale la nivelul dinţilor pe care se agregă proteza. După crearea acestora, prin folosirea unui instrument mai mare (uneori elevator) se produce lărgirea şanţurilor şi îndepărtarea protezei de la nivelul dinţilor.

Este nedureros pentru pacient iar ablaţia reprezintă cea mai atraumatică metodă de îndepărtare a lucrărilor protetice.

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Sep 21, 2018 | Posted by in Articles | 0 comments
Premium Wordpress Themes by UFO Themes