clinica stomatologica în Giurgiu

Tratamentul ortodontic la pacientul adult

[ad_1]

image_pdfimage_print
Tratamentul ortodontic la pacientul adult

aparat-ortodontic-minOrtodonţia este disciplina stomatologiei specializată în corectarea malpoziţiilor scheletului osos şi a dinţilor.

Prin alinierea maxilarelor şi a unităţilor dentare pacientului i se redă zâmbetul, estetica arcadelor dentare, încrederea în propria persoană dar şi sănătatea bucodentară.

Medicul specialist ortodont constată prin intermediul examenului clinic şi al metodelor auxiliare (radiografii, modele de studiu, fotografii) anomaliile prezente la pacient şi elaborează un plan de tratament complex, ce cuprinde de cele mai multe ori şi celelalte ramuri ale somatologiei.

In cazul copiilor, dacă aceştia se află încă în perioada de creştere iar maxilarele nu au ajuns la gradul maxim de dezvoltare, pentru corectarea anomaliilor dentare se pot utiliza şi aparate mobile, pentru a modela şi dirija creşterea acestora.

După ce perioada de dezvoltare a ajuns la maximul posibil, intervenţia ortodontică se va realiza cu ajutorul aparatelor fixe.

La adulţi, pe de altă parte, perioada de creştere a oaselor este de mult încheiată iar maxilarele nu mai pot fi dirijate în sensul corectării defectelor.

Pentru anomalii de schelet se optează pentru chirurgia ortognată iar pentru anomalii dentare, aparatul fix este soluţia optimă.

Situaţii ce pot fi corectate cu ajutorul unui aparat ortodontic :
  • Malpoziţii dentare : dinţi rotaţi, înclinaţi
  • Spaţii interdentare mărite : acestea pot deranja pacientul din punct de vedere estetic. Pe de altă parte, papila interdentară nu mai prezintă protecţie iar impactul alimentar la acest nivel va produce durere, inflamaţie sau în cazuri mai severe sângerare şi retracţii.
  • Corectarea relaţiilor anormale de ocluzie : dacă dinţii nu oclud într-o poziţie fiziologică, relaţiile anormale vor fi transmise către articulaţia temporo-mandibulară, cu efecte grave asupra acesteia. Pot să apară dureri acute, persistente dar şi distrugerea elementelor articulaţiei, cu limitarea deschiderii gurii sau blocaje ce împiedică desfăşurarea normală a funcţiilor cavităţii orale.

Dinţii aflaţi sub tratament ortodontic sunt mai greu de igienizat şi necesită mai mult timp pentru curăţarea completă.

Medicul stomatolog va explica pacientului metodele, tehnicile şi produsele care facilitează acest proces.

Insă, dacă pacientul nu respectă paşii impuşi, dinţii vor suferi leziuni carioase sau probleme parodontale la finalul tratamentului.

De asemenea, purtătorii de aparat dentar trebuie să aibă o alimentaţie echilibrată şi să limiteze consumul de zaharuri şi produse lipicioase între mesele principale.

Medicul ortodont va indica ce tipuri de alimente trebuie evitate, datorită potenţialului acestora de a dezlipi bracketurile sau a deteriora sârmele. In general, alimentele dure precum nucile, popcornul, bomboanele şi guma de mestecat sunt de evitat pe perioada purtării aparatului dentar.

Aparatul dentar clasic folosit la adulţi este un dispozitiv fix care conţine bracketuri, ataşate la nivelul fiecărui dinte, elastice şi arcuri.

Medicul ortodont adaptează şi ajustează aparatul la fiecare 4-6 săptămâni până la obţinerea rezultatelor dorite.

După îndepărtarea aparatului ortodontic fix, pacientului i se vor lipi contenţiile, pe suprafaţa internă a dinţilor, pentru menţinerea rezultatelor obţinute.

Avantajele purtării unui aparat ortodontic sunt o cavitate orală cu o sănătate îmbunătăţită, o estetică şi o încredere crescută în propria persoană.

Cu toate că tratamentul ortodontic este însoţit inevitabil de un anumit grad de disconfort, rezultatele pledează pentru utilizarea acestuia.

This article passed through the Full-Text RSS service – if this is your content and you’re reading it on someone else’s site, please read the FAQ at fivefilters.org/content-only/faq.php#publishers.
Recommended article: The Guardian’s Summary of Julian Assange’s Interview Went Viral and Was Completely False.

[ad_2]

Source link