[ad_1]
Extracţia dentară alveoloplastică
Toţi pacienţii ştiu ce presupune extracţia dentară, adică îndepărtarea unui dinte compromis sau care împiedică efectuarea unul tratament ortodontic, sau a unui rest dentar care întreţine un proces infecţios.
Este bine de reţinut că extracţiile dentare nu se fac la cerere, ci doar dacă dintele în cauză nu mai poate fi menţinut la nivelul arcadelor dentare. Oricând se poate recurge la păstrarea dintelui.
Extracţia alveoloplastică presupune regularizarea şi pregătirea osului dar şi a ţesuturilor moi restante în vederea protezării
Chiar dacă pare o manoperă uşoară, în realitate extracţia dentară se poate complica în funcţie de mai mulţi factori dintre care menţionăm :
- Rădăcinile dintelui de extras – timpul dar şi complexitatea extracţiei sunt dictate de numărul dar şi de dispoziţia şi angulaţia rădăcinilor. Astfel, un molar, care prezintă două, trei sau chiar mai multe rădăcini va fi mai greu de extras decât un incisiv care are doar o rădăcină. Premolarii şi molarii au rădăcinile curbate, de cele mai multe ori, astfel că există riscul de a se rupe în momentul extracţiei.
- Calitatea dintelui – un dinte sănătos, care este extras în cazul în care produce înghesuiri sau împidică efectuarea unui tratament ortodontic, este mai uşor de extras. Pe de altă parte, un dinte cu multiple procese carioase este mult mai friabil, bucăţi din acesta putând să se rupă în orice clipă. Astfel, întreg procesul de extracţie este mult mai complicat şi există riscul să nu putem aplica cleştele, deoarece nu mai sunt disponibili pereţi dentari sănătoşi.
- Tratamentele endodontice în antecedente – contribuie la anchilozarea dintelui şi duc la o extracţie anevoioasă.
- Localizarea pe arcada dentară – este mult mai uşor să se extragă un dinte care se află în regiunea frontală decât unul posterior, mascat de ţesuturile moi ale mucoasei obrazului.
- Calitatea ţesuturilor parodontale – un dinte care este afectat de boala parodontală este mult mai uşor de extras deoarece ligamentele ce-l ancorează sunt distruse. De cele mai multe ori, un dinte cu parodonţiul afectat prezintă mobilitate, caracteristică ce-l face mai uşor de extras.
La acestea se adaugă şi poziţionarea vis-a-vis de ţesuturile moi şi dure subiacente şi anume relaţia cu osul de susţinere. In cazul dinţilor care nu au erupt şi au rămas incluşi în os, sau dinţi care sunt anchilozaţi, singura intervenţie care poate să îi mobilizeze o reprezintă alveolotomia, care presupune şi trepanarea osoasă.
Extracţia alveoloplastică se practică mai ales în cazul în care se vor efectua extracţii multiple. Scopul alveoloplastiei este de a obţine o creastă osoasă restantă netedă, fără spini iritativi care să producă leziuni. Deoarece se presupune că pacientul va opta pentru protezarea spaţiului edentat, mucoasa şi osul care o vor susţine trebuie să asigure toate condiţiile unei adeziuni bune, confort şi funcţionalitate.
De asemenea, pentru menţinerea relaţiei ocluzale chiar şi după extracţia dinţilor vecini şi antagonişti, se indică protezarea provizorie şi imediată. In acest mod, dinţii rămaşi nu îşi vor modifica poziţia până la efectuarea unul plan de tratament definitiv.
In urma extracţiei se recomandă sutura plăgii, pentru a ajuta formarea cheagului şi vindecarea rapidă şi corectă a crestelor postextracţionale.
[ad_2]
Source link
