clinica stomatologica în Giurgiu

Grefele osoase în tratamentele stomatologice

[ad_1]

Grefele osoase în tratamentele stomatologice

Stomatologia modernă încearcă conservarea dinţilor pentru o perioadă cât mai îndelungată.
De aceea, în timp, tehnicile prin care se încearcă să se obţină acest deziderat au evoluat şi au devenit tot mai complexe.
Motivul este simplu şi anume încercarea de a se obţine maxim chiar şi atunci când ţesuturile de suport au dimensiuni reduse şi caracteristici care sunt la limita conservării dinţilor.

Fie că este vorba de reconstrucţii protetice, tratamente chirurgicale ce interesează gingia sau realizarea de grefe osoase, stomatologia găseşte soluţii în multe situaţii clinice care par imposibil de tratat.

Aplicarea de grefe osoase reprezintă procedura chirurgicală prin care se recoltează fragmente de os din anumite zone ale cavităţii orale şi se transportă în acele locuri unde suportul osos este redus.
Spre exemplu, înainte de inserarea implantelor, creasta alveolară poate să fie redusă în înălţime sau grosime, astfel că se impune augmentarea osoasă. Grefele osoase se pot recolta de la nivelul mentonului, a tuberozităţilor, a liniilor oblice osoase sau orice altă zonă ce nu este implicată în realizarea funcţiilor cavităţii orale şi este alcătuită din os dens.

Caracteristici

Grefele osoase prezintă o serie de calităţi dintre care amintim :

  • Se folosesc atunci când la nivelul cavităţii orale avem defecte osoase, de la minore până la majore.
    In cazul în care defectul osos este major, se are în vedere recoltarea de grefe osoase din alte zone posibile donoare, altele decât cavitatea orală, datorită disponibilităţii osoase crescute.
    Defectul osos poate să apară odată cu înaintarea în vârstă, când, fiziologic, suportul osos se reduce sau în caz de traumatism.
    De asemenea, în cazul pacienţilor care prezintă boală parodontală, osul este nesatisfăcător cantitativ şi calitativ la nivelul unor anumite regiuni ale cavităţii orale.
    In aceste situaţii, gama de tratamente stomatologice poate să fie extinsă odată ce medicul dispune de un suport osos adecvat.
  • Grefele osoase se recoltează de la acelaşi pacient, sub anestezie locală.
  • Zonele de la nivelul cărora se recoltează osul nu vor rămâne descoperite. La nivelul acestora se va forma un cheag de sânge care indică prima etapă a vindecării. Apoi, în timp, un nou tesut osos va umple defectul creat în urma recoltării. Noul ţesut format va avea un volum de aproximativ 50% din vechiul os.
  • Locul de unde se recoltează grefele osoase nu trebuie să fie o zonă importantă, funcţională, pentru că în cazul unei protezări pe implante, regiunea va fi săracă în tesut dur.
  • In urma aplicării grefei osoase la locul de elecţie, tratamentul chirurgical de inserare a implantelor va putea fi continuat după aproximativ 4-6 luni. In tot acest timp, osul se va integra, se va consolida şi va dobândi calităţile necesare menţinerii unui implant dentar.

Aplicarea de grefe osoase este o procedură ce are şanse mari de reuşită, procentul de intervenţii realizate cu succes fiind crescut.
Trebuie menţionat însă pacientului că fumatul reduce şansele de integrare a grefei dar şi a implantului, asă că pentru a spori rata de succes a tratamentului, se recomandă renunţarea la fumat cel puţin cu 6 luni înainte şi 6 luni după intervenţie.

Let’s block ads! (Why?)

[ad_2]

Source link