[ad_1]
Istoria periuţei de dinţi
Periuţa de dinţi este cea mai utilizată şi principala modalitate de igienizare a cavităţii bucale.
De mii de ani, igiena orală este întreţinută de acest obiect indispensabil care de-a lungul anilor a căpătat forme diverse iar materialele din care a fost creată s-au modificat, în vederea uşurării procesului de igienizare.
Periuţele de dinţi se regăsesc în sute de modele pe rafturile atât a farmaciilor cât şi a magazinelor de produse de consum zilnic, acestea fiind adaptate pentru vârstă, tipul de gingii, patologii orale şi chiar şi situaţie financiară.
In ziua de azi oricine îşi poate permite o periuţă de dinţi. In trecut nu exista o astfel de varietate a periuţelor de dinţi.
Drumul acesteia este unul destul de lung, de la prima periuţă şi până la produsele pe care le găsim în ziua de azi, atât variate din toate punctele de vedere.
De-a lungul istoriei, prima menţionare a periuţelor de dinţi apare încă de pe vremea egiptenilor şi babilonenilor, în anii 3000 î.Hr care mestecau un anume tip de crengi în vederea obţinerii unui obiect cu o structură asemănătoare periuţei de dinţi.
Capătul era uşor ascuţit, de forma mai degrabă a unei scobitori, iar egiptenii foloseau acest obiect mai mult pentru a scoate fragmentele de alimente dintre dinţi. La celălalt capăt, mai moale, obiectul mai sus prezentat era mai moale şi se folosea pentru frecarea suprafeţelor dentare.
Periajul se consideră ca făcând parte dintr-un ritual important al oamenilor acelor vremuri, astfel încât periuţele de dinţi au fost identificate şi în morminte.
Insă, prima periuţă de dinţi care să semene cu cele din ziua de azi, adică să prezinte ţepi, perii, a fost descoperită în China în jurul anilor 600-700. Perii proveneau de la animale, cel mai frecvent de la porci şi erau ataşaţi de unor mânere.
In Europa primele datări ale periuţelor de dinţi apar abia prin secolul XVII, aceasta fiind introdusă pe teritoriul continentului nostru în urma migrărilor caracteristice acelei perioade.
Cel mai probabil, periuţele au fost aduse în Europa de către popoarele asiatice. Pentru a face procesul de igienizare mai puţin traumatizant şi pentru a nu leza gingiile, europenii au înlocuit perii de porc cu cei de cal, care sunt mai moi.
Evoluţia caracteristică trecerii timpului şi-a pus amprenta şi asupra periuţelor de dinţi. Astfel că secolul XX a fost marcat de apariţia periuţelor de dinţi realizate din fire sintetice. Acest nou tip de periuţe le-au înlocuit treptat pe cele din păr natural. Mânerele, care în trecut erau confecţionate din os sau lemn, au suferit şi ele modificări, fiind realizate din materiale plastice.
In prezent se pune discuţia între utilizarea periuţelor manuale, electrice şi sonice. Fiecare dintre acestea prezintă o serie de avantaje care le recomandă pentru anumite situaţii clinice.
Pe lângă alegerea unei periuţe de dinţi adaptată danturii pacientului, este foarte importantă insuşirea unei tehnici adecvate de igienizare care să asigure menţinerea curată a suprafeţelor dentare şi îndepărtarea unei cantităţi cât mai mare din placa bacteriană, prezentă în permanenţă la nivel oral însă în concentraţii variabile.
[ad_2]
Source link
