Riscurile aplicării de faţete dentare


Riscurile aplicării de faţete dentare

Pentru că aproape în unanimitate se discută despre beneficiile şi avantajele aplicării de faţete dentare, ne vom concentra puţin atenţia şi vom scoate la lumină şi riscurile aplicării unui astfel de tratament.

Bineînţeles, efectele secundare ale acestei terapii ţin de calitatea lucrării dar şi de grija pe care o acordă pacientul.

Faţetele dentare sunt soluţia modernă pentru pacienţii care îşi doresc un zâmbet frumos iar prin acestea se pot corecta unele defecte ale structurii dinţilor, fără un sacrificiu mare de substanţă dură dentară.

Prin aplicarea de faţete se pot corecta anomalii de formă, discromii, malpoziţionări. Acestea sunt accesibile aproape oricărui pacient, însă, datorită aplicări pe scară largă, de multe ori sunt neglijate unele aspecte importante.

Faţetele dentare confecţionate sau aplicate incorect pot să cauzeze probleme dinţilor sau ţesuturilor moi din jur.

De aceea, înainte de aplicarea faţetelor, este foarte important să se analizeze bine situaţiile care pot permite efectuarea unui astfel de tratament.

Condiții necesare
  • Igiena orală – igiena orală a pacientului trebuie să fie exemplară. In caz contrat, se contraindică aplicarea de faţete
  • Smalţ integru – dinţii nu trebuie să prezintă pierderi mari de substanţă dură. In caz contrat, se va opta pentru alt plan de tratament.
  • In general, dinţii cu discromii, cu pete, cei abrazaţi din cauza bruxismului, dinţii cu tratamente anterioare inestetice pe fată vestibulară vizibilă sau cei care au suferit modificări de poziţie se pretează pentru aplicarea de faţete.
Riscuri

După cum am menţionat anterior, există şi riscuri în momentul aplicării de faţete dentare. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt :

inflamaţia gingivală – gingia este ţesutul moale, roz, keratinizat ce se află în imediata vecinătate a dinţilor.
In cazul în care faţetele nu sunt corect adaptate la dinte, îi depăşesc conturul şi intră în contact traumatic cu gingia, se produce inflamaţia acestora. Inflamaţia se obiectivizează prin modificarea de culoare a gingiilor care capătă culoarea roşie spre violet.
Pacientul poate să acuze şi sensibilitate la periaj sau chiar spontană, precum şi sângerări gingivale.
La fel se întâmplă şi dacă faţeta nu exte bine cimentată, în spaţiile create acumulându-se bacterii şi placă bacteriană, cu consecinţe nefaste asupra sănătăţii gingiilor.

desprinderi sau fracturi ale faţetelor – apar în momentul în care faţetele fie nu sunt bine cimentate, fie sunt supuse unor forţe crescute. Este mai ales cazul faţetelor care se aplică şi pe marginea incizală a dinţilor frontali.

Decizia de a se aplica faţete dentare trebuie luată împreună cu medicul stomatolog.
Pe lângă faptul că va decide dacă respectivul caz se pretează aplicării de faţete, va ajuta şi pacientul să aleagă o culoare care să se potrivească cu fizionomia şi cu dinţii adiacenţi.

Rezultatele faţetelor extrem de albe nu sunt neapărat mulţumitoare, existând un contrst puternic ce conferă senzaţia de fals. Faţetele trebuie să fie personalizate în funcţie de dantura pacientului astfel că în momentul în care zâmbeşte, să fie o culoare caldă, ce dă impresia de natural.

Micile probleme care pot să apară în urma aplicării faţetelor pot să ducă la complicaţii serioase şi costisitoare pe viitor.

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Dec 17, 2018 | Posted by in Articles | 0 comments
Premium Wordpress Themes by UFO Themes