Adiţia osoasă în chirurgia dentară


Adiţia osoasă în chirurgia dentară

Dinţii se află implantaţi în oasele maxilarelor, acestea conferindu-le stabilitatea de care au nevoie pentru a rămâne cât mai mult timp la nivelul arcadelor. Există unele situaţii care pot să ducă la diminuarea cantităţii şi a calităţii osului.

Dintre acestea, regăsim:

Edentaţii vechi – în momentul în care pacientul îşi pierde unul sau mai mulţi, osul subiacent nu mai primeste stimuli funcţionali. Dinţii şi oasele sunt într-un echilibru funcţional.

Presiunea masticatorie înregistrată este transmisă către ligamentele parodontale şi spre os. In momentul în care pacientul îşi pierde dinţii, oasele nu mai sunt menţinute în activitate. Ca orice organ care nu mai este utilizat şi oasele se atrofiază.

Această atrofie este descrisă prin resorbţia oaselor, înălţimea acestora reducându-se progresiv.

Infecţii care ajung la nivel osos – infecţiile apicale apar în momentul în care rădăcina dinţilor este contaminată cu microorganisme.

Aceasta se petrece în momentul în care există o poartă de comunicare între mediul bucal contaminat şi rădăcinile dentare, cel mai adesea fiind reprezentată de către carii profunde.

Chisturi – chisturile sunt reprezentate de cavităţi intraosoase care pot să apară datorită fenomenelor inflamatorii sau care pot să fie de dezvoltare, datorită unor resturi rezultate în urma procesului de embriogeneză.

Traumatisme – accidentele pot să se soldeze cu pierderi osoase importante la nivelul masivului facial

Tumori – extensia tumorilor la nivelul oaselor maxilare sau debutul acestora direct în masa osoasă pot să ducă la pierderi masive de structură dură. Acestea vor constitui şi impedimente în aplicarea de proteze dar vor produce şi asimetrii importante, ce vor face pacientul să se simtă stigmatizat.

Oricare ar fi originea pierderii osoase, aceasta împiedică de cele mai multe protezarea corectă.

Adiţia osoasă este o procedură chirurgicală menită să refacă pierderea structurii osoase dobândite in urma unor procese descrise mai sus. De cele mai multe ori, adiţia osoasă se foloseşte în momentul în care pacientul doreşte să opteze pentru un tratament ce constă din aplicarea de implanturi.

Tipuri de os

Materialele care se folosesc în manoperele de adiţie osoasă pot să fie următoarele :

Os autolog – este recoltat de la acelaşi pacient, de cele mai multe ori sursa donoare fiind chiar zone din cavitatea orală. Această metodă are un procentaj mare de reuşită.

Os alogen – este reprezentatde osul uman recoltat de la alţi pacienţi şi stocat în băncile de oase

Os recoltat de la animale, cel mai adesea fiind utilizat cel bovin

Os aloplastic – produs din materiale sintetice

Adiţia osoasă se poate realiza după momentul extracţie, pentru a grăbi timpul de vindecare a alveolei. In majoritatea cazurilor pacienţii se prezintă la cabinetul medicului în momentul în care edentaţiile sunt vechi iar modificările osoase considerabile.
Inainte de aplicarea osului cavitatea orală trebuie să fie asanată, pregătită pentru intervenţia chirurgicală.
Astfel se asigură un situs curat pregătit pentru integrarea în condiţii optime a grefei osoase.

Adiţia osoasă reprezinţă un pas important în pregătirea câmpului protetic în special pentru intervenţiile de implantologie. Această procedură permite reconstrucţia defectelor osoase şi oferirea unei situaţii clinice favorabile aplicării de implanturi.

Let’s block ads! (Why?)



Source link

Jan 8, 2020 | Posted by in Articles | 0 comments
Premium Wordpress Themes by UFO Themes