clinica stomatologica în Giurgiu

Cum se deplasează dinții?

[ad_1]

Dinții sunt menținuți în poziția de pe arcadă de către ligamentul parodontal. Acest ligament are rolul de a conecta rădăcinile fiecărui dinte de osul maxilar din jur. Țesutul fibros din ligament care menține dinții este rezistent, dar cu o oarecare elasticitate. Acest lucru permite dinților să se deplaseze cu ușurință atunci când se aplică presiune asupra lor.

Genetica și pierderea precoce a dinților temporari sunt doi dintre principalii factori care determină deplasarea dinților în poziții incorecte. Suptul degetului și utilizarea unei suzete pe o perioadă de timp îndelungată, pot afecta negativ poziția corectă a dinților permanenți pe măsură ce aceștia erup. Datorită flexibilității ligamentului parodontal, dinții care erau drepți își pot schimba poziția, prin migrarea acestora pe arcadă. Această mișcare poate avea loc în orice moment și este adesea progresivă până la maturitate.

Modul în care organismul nostru permite mișcarea dinților este un proces uimitor și complicat. Acesta implică multe țesuturi și celule diferite. Când se aplică o forță pe rădăcinile dinților prin brackeți și sârme, celulele din os și țesuturile din jurul rădăcinii sunt stimulate să acționeze. Celulele din organism numite osteoblaste și osteoclaste adaugă și, respectiv, elimină os.

Presiunea de pe bracket produce presiune și tensiune la nivelul rădăcini dintelui, provocând remodelarea osului și a mișcării dintelui. Acest tip de combinație de forțe se numește cuplu, care este definit ca două forțe egale și opuse care acționează asupra unei mase.

Există un decalaj de timp din momentul în care se aplică presiunea și forțele până când apare mișcarea propriu-zisă a dinților. Întârzierea deplasării dinților se datorează în principal modului în care organismul îndepărtează osul adiacent dintelui. Osul nu este îndepărtat de multe ori imediat lângă dinte, ci mai degrabă la o distanță de rădăcină. Prin urmare, poate dura o perioadă de 1-2 săptămâni înainte ca osul adicent dintelui să fie eliminat.

După această fază inițială, osul suferă modificări semnificative, iar dintele începe să se deplaseze mai rapid. Acest lucru va avea loc de obicei în următoarele 2-3 săptămâni și este, de asemenea, dependent de cantitatea de forță activă încă pe dinte.

Dacă dinții sunt mișcați prea rapid sau cu o forță excesivă, acest lucru poate declanșa o stare ireversibilă cunoscută sub numele de resorbție radiculară. Această afecțiune presupune scurtarea rădăcinilor dinților. Unele persoane sunt în mod inerent mai expuse acestui risc, chiar dacă dinții sunt deplasați într-un ritm sigur și cu o presiune optimă. Acest lucru este valabil pentru tratamentul cu aparat dentar clasic sau Invisalign. Din acest motiv, este esențial ca un ortodont cu experiență să monitorizeze îndeaproape toată evoluția dinților și să facă periodic radiografii pentru a se asigura că rădăcinile dinților nu se resorb pe tot parcursul tratamentului.

După îndepărtarea aparatului ortodontic, este esențială utilizarea unor retainere, astfel încât dinții să fie menținuți pe poziția opținută în urma purtării aparatului. Dacă se neglijează acest aspect, dinții pot reveni la poziția lor inițială, ducând la o eșuare a tratamentului ortodontic. Gutierele mobile trebuie purtate zilnic, iar atunci când considerăm ca acestea s-au deteriorat sau nu mai sunt eficiente trebuie să ne adresăm medicului ortodont.

Adblock test (Why?)

[ad_2]

Source link